Parte de vorbire: s.m. pl.
Origine: (fr. adoptiens)
1. (Evul Mediu) membri, adepţi ai adopţianismului, sectă eretică creștină care considera că Hristos era fiul adoptiv al lui Dumnezeu.
Parte de vorbire: s.m. pl.
Origine: (după fr. albigeois)
1. adepţi ai unei secte rigoriste şi antiecleziastice din Franţa în sec. XII-XIII, reprimată sângeros de papalitate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cartésianisme)
1. concepţia filozofică a lui Descartes şi a adepţilor săi, caracterizată prin raţionalism, mecanicism şi dualism.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cathares)
1. pl. adepţi ai unei secte maniheiste din evul mediu (în sud-vestul Franţei), care respingea sfintele taine ale bisericii şi nega purgatoriul şi posibilitatea mântuirii.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. confucianisme)
1. doctrină filozofică şi social-politică a lui Confucius şi a adepţilor săi, devenită apoi doctrină religioasă, care susţinea că problema conducerii armonioase a societăţii şi a statului este condiţionată de perfecţionarea propriei personalităţi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (după fr. croisade, it. cruciata)
1. nume dat expediţiilor cu caracter militar întreprinse în evul mediu de ţările din Europa apuseană în Orientul Apropiat, care, sub pretextul eliberării locurilor sfinte de sub musulmani, urmăreau cucerirea de noi teritorii; (p. ext.) orice expediţie militară împotriva unor eretici sau a adepţilor altei religii.