Dictionar

Rezultate secundare (Adevăr;):

Adevărare

Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (adevăra)

1. ceea ce corespunde realității; adevăr, (înv.) adevericiune.

2. (antonime) neadevăr, falsitate.


Adevărat; real; veritabil

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT verus

2. FR vrai

3. EN true; real; genuine

4. DE echt; wahr; wahrhaft; wirklich

5. RU истинный; нaстоящий

6. HU valós; igazi; valódi


Aberant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aberrant, lat. aberrans)

1. care constituie o aberație; care se abate de la normă, de la tiparul normal; care diferă de normal.

2. (bot.) care diferă sau se abate de la tip.

3. care contravine logicii sau adevărului; (prin ext.) absurd.


Aberativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aberratif)

1. care ţine de aberaţie.

2. (livr.) care este departe de adevăr, normalitate sau corectitudine.


Aberaţie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: ( fr. aberration, lat. aberratio)

1. abatere de la normal sau corect; (prin ext.) idee, noţiune, comportament; aberanţă; absurditate.

2. (biol.) abatere de la tipul normal al speciei.

3. (bot.) abatere importantă faţă de tip; formă rezultată pe cale de mutaţie.

4. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic.

5. ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei.

6. ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizaţii pe marginea imaginilor.

7. unghi format de direcţia adevărată şi de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ.

8. (var.) (înv.) aberațiune.

9. (antonim) normalitate.


Absolut, -ă

Parte de vorbire: adj., adv., s.
Origine: (lat. absolutus, fr. absolu)

1. adj. care nu comportă nici o restricţie, necondiţionat.

2. total, complet, desăvârşit.

3. adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoaşterea completă a realităţii; (fiz.) mişcare = deplasarea unui corp faţă de un sistem de referinţă fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273ºC).

4. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat.

5. valoare = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracţie de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat.

6. s. n. principiu veşnic, imuabil, infinit, la baza universului.

7. ceea ce există în sine şi prin sine.

8. adv. cu desăvârşire, exact.


Adagiu

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (lat. adagium)

1. formulă în general veche, care enunță un adevăr acceptat, un principiu de acțiune sau o regulă juridică; maximă proverbială, sentinţă populară, aforism, apoftegmă, dicton.


Adulterin, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adultérin, lat. adulterinus)

1. (despre copii) născut dintr-un adulter.

2. (bot.; despre organe) fals, neadevărat.