aristotelism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aristotélisme)

1. concepție filozofică a lui Aristotel, care, având ca punct de plecare recunoașterea primordialității naturii față de cunoaștere, arată că generalul există în lucrurile individuale, că esența există în obiecte și că adevăratele „substanțe” sunt lucrurile materiale concrete percepute prin simțuri.

calomniator, -oare

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. calomniateur)

1. I. care cuprinde o calomnie; care calomniază; calomnios.
2. II. persoană care calomniază, care vorbește pe cineva de rău pe nedrept, care spune lucruri neadevărate despre cineva, care discreditează pe cineva.

conjuncție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. conjonction, lat. coniunctio)

1. parte de vorbire neflexibilă care leagă două propoziții sau cuvinte cu aceeași funcție sintactică.
2. (log.) conectiv („și”) caracterizat prin aceea că expresia alcătuită cu ajutorul său este adevărată numai dacă toate propozițiile componente sunt adevărate și falsă, când cel puțin una dintre componente este falsă.
3. figură de stil care enunță o observație din asocierea unor aspecte de viață contradictorii.
4. poziție a doi aștri care, la un moment dat, au aceeași longitudine cerească.

disimula

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dissimuler, lat. dissimulare)

1. a-și ascunde adevăratele gânduri, sentimente etc., dându-le aparențe înșelătoare; a masca, a camufla.
2. (fig.) a deghiza.

echivalență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. équivalence)

1. însușire a tot ceea ce este echivalent; egalitate de valoare, de semnificație etc.
2. (log.) relație între două enunțuri sau judecăți care sunt adevărate sau false împreună.
3. (mat.) relație simetrică, reflexivă și tranzitivă între elementele unei mulțimi.
4. simptom care substituie un altul obișnuit pentru o anumită boală.
5. manifestare patologică la epileptici, care înlocuiește crizele propriu-zise.

excluziune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. exclusion)

1. excludere, interdicție.
2. (fiz.) principiul ~ii = principiu potrivit căruia într-un sistem cuantic nu pot exista doi fermioni care să aibă simultan același ansamblu de numere cuantice.
3. (log.) relație între două propoziții care nu pot fi simultan adevărate.