Dictionar

Rezultate secundare (Adjectival.):

Adjectival, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adjectival)

1. exprimat printr-un adjectiv.

2. articol ~ = articol care se aşază între un substantiv articulat precedat de prepoziţie.

3. (despre construcţii gramaticale) cu valoare de adjectiv.


Demonstrativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. démonstratif, lat. demonstrativus)

1. care demonstrează, care serveşte pentru a demonstra; ilustrativ.

2. pronume ~ = pronume care arată locul în timp şi spaţiu al obiectului faţă de vorbitor; adjectiv ~ = adjectiv care indică depărtarea sau apropierea unui obiect; articol ~ = articol adjectival.

3. care manifestă, care arată ostentativ un sentiment, o atitudine etc.


Hendiadă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., lat., gr. hendiadys)

1. figură de stil constând în înlocuirea unui substantiv însoţit de un atribut prin două substantive; înlocuire a unui atribut adjectival cu unul substantival.


Locuţiune

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. locution, lat. locutio)

1. grup de cuvinte cu sens unitar, care se comportă din punct de vedere gramatical ca o singură parte de vorbire; grup de cuvinte care constituie o unitate gramaticală.

2. ~ adjectivală = care se comportă gramatical ca un adjectiv.

3. ~ adverbială = care se comportă gramatical ca un adverb de loc, de timp, de mod, de cauză, de scop sau de concesie.

4. ~ arhaică = specifică limbii române vechi.

5. ~ conjuncțională = care se comportă gramatical ca o conjuncție coordonatoare (copulativă, adversativă sau conclusivă) sau subordonatoare (necircumstanțială sau circumstanțială).

6. ~ dialectală = proprie unuia dintre dialectele sau subdialectele limbii române.

7. ~ interjecțională = care se comportă gramatical ca o interjecție.

8. ~ prepozițională = care se comportă gramatical ca o prepoziție cu genitivul sau cu acuzativul.

9. ~ pronominală = care se comportă gramatical ca un pronume nehotărât.

10. ~ substantivală = care se comportă gramatical ca un substantiv.

11. ~ verbală = care se comportă gramatical ca un verb personal sau impersonal.

12. (înv.) mod de a vorbi, de a se exprima.

13. (var.) (înv.) locuție.


Premiant, -ă

Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (premia + -ant)

1. elev care a obținut un premiu la sfârșitul anului școlar.

2. persoană care a obținut un premiu la un concurs.

3. (adjectival) elev ~ = elev care a obținut un premiu; (prin ext.) elev care învață foarte bine.


Sport

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. sport)

1. activitate fizică, cel mai adesea în aer liber și care necesită în general antrenament, care se exercită sub forma unui joc sau a unei competiții, conform regulilor specifice; (prin meton.) practica acestei activități.

2. ansamblu de exerciţii fizice şi de jocuri practicate metodic, pentru întărirea corpului şi pentru a educa voinţa, curajul, iniţiativa etc.; fiecare dintre exerciţiile sau jocurile din acest ansamblu.

3. activitate fizică în aer liber de natură mai mult sau mai puțin sportivă.

4. fiecare dintre formele particulare și reglementate ale acestei activități.

5. competiție în care se întrec persoane sau echipe.

6. (prin extensie) spectacol sportiv.

7. ~uri aeriene = sporturi legate de aviație.

8. ~uri atletice și gimnice = sporturi care fac apel la dinamismul mișcărilor fundamentale și care caută perfecțiunea în înlănțuirea mișcărilor complexe.

9. ~uri de atac, de luptă, de apărare = sporturi în care un concurent se opune altuia, fără armă (ca la box, lupte sau judo) sau cu o armă (ca la scrimă).

10. ~uri ecvestre, hipice = sporturi de viteză şi/sau îndemânare efectuate de cai și de călărețul lor.

11. ~uri cu motor = sporturi în care efortul este aplicat mașinii acționate de un motor autonom.

12. ~uri montane = sporturi practicate la munte (schi, săniuș, alpinism).

13. ~uri de iarnă = sporturi montane care necesită zăpadă, gheață.

14. ~ cerebral = joc care necesită abilități intelectuale.

15. ~ul minţii = şah.

16. (loc. adj.) de ~ = sportiv.

17. (adjectival) care este specific unui sportiv (ex. haină sport).


Dăruitor, -oare

Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (dărui + -tor)

1. persoană care dăruiește; om care face un dar.

2. (prin ext.) persoană darnică, generoasă.

3. (adjectival) darnic, generos.