Dictionar

Rezultate secundare (Administrației):

Administrativ, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. administratif, lat. administrativus)

1. I. care aparține administrației, privitor la administrație.

2. care face parte dintr-o administrație publică sau privată; care privește personalul administrației.

3. care emană de la un organ de administraţie.

4. pe cale = prin organele de administrație.

5. aparat ~ = totalitatea serviciilor și a personalului dintr-o instituție, dintr-un stat.

6. drept ~ = ansamblu de norme care reglementează funcționarea administrației publice.

7. II. instituţie de administraţie; serviciu însărcinat cu administrarea unei companii et cetera; gospodărie.


Arhicancelar

Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. archichancelier)

1. demnitar, în imperiul francez, în fruntea serviciilor justiţiei sau administraţiei; protonotar; prim-cancelar.

2. (ist.) demnitar al Imperiului Napoleonian.


Conservator 2, -oare

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. conservateur, lat. conservator)

1. adj. care conservă, conservativ2, conservatorist.

2. ataşat de instituţiile trecutului, refractar la ceea ce este nou.

3. partid ~ (şi s. m. pl.) = denumire a unor partide valorificând tradiţia în plan politic şi ideologic.

4. s. m. f. cel care îngrijeşte piesele dintr-un muzeu; custode.

5. s. n. instituţie specializată, subordonată administraţiei poştale, unde sunt păstrate colecţii filatelice.

6. ~ de ulei = rezervor metalic deasupra capacului unor transformatoare electrice care folosesc ca izolant uleiul.


Departament

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. département)

1. ramură importantă a administraţiei de stat sau a unei instituţii; (în unele ţări) minister.

2. ~ de stat = titulatura oficială a Ministerului Afacerilor Externe al S. U. A.

3. unitate administrativ-teritorială în Franţa.


Descentraliza

Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. décentraliser)

1. a acorda autonomie (administrativă) organelor locale ale administraţiei de stat.


Legiune

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. légion, lat. legio)

1. unitate de bază a armatei romane cu un efectiv între 4200 și 6000 de oameni, în cohorte, manipule și centurii.

2. nume ale unor formații militare neregulate din diferite epoci.

3. ~a de onoare = unul dintre cele mai înalte ordine, în Franța, care se acordă pentru merite militare și civile; ~a străină = (în Franța și Spania) corp de armată din mercenari, cu garnizoana în colonii, destinat asigurării autorității statului și administrației colonialiste.

4. (fig.) mulțime organizată; ceată.