Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. admiration, lat. admiratio)
1. sentiment de încântare, de apreciere deosebită (faţă de cineva sau de ceva).
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (auto- + admirație)
1. faptul de a se autoadmira; admirație față de sine însuși; autoadmirare, (rar) autoadmirat.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. admiratif, lat. admirativus)
1. (adesea adverbial) care exprimă, care arată admirație.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. adoration, lat. adoratio)
1. iubire, admiraţie nemărginită.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. adulation, lat. adulatio)
1. faptul de a adula; admirație fără margini, flatare excesivă; adulare.
3. (antonime) detestare, disprețuire.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anglomanie)
1. admiraţie exagerată faţă de englezi şi de obiceiurile lor; anglofilie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. applauso, lat. apllausus)
1. bătăi repetate din palme (în semn de admiraţie, de mulţumire etc.).
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr contempler, lat. contemplare)
1. tr., refl. a (se) privi îndelung, meditativ, cu admiraţie şi emoţie.
2. intr. a medita, a reflecta.