admisibil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. admissible)

1. care poate fi admis; acceptabil.
2. califică pe cineva care a fost considerat demn de admisibilitate într-un examen sau concurs.
3. (antonime) inadmisibil, neadmisibil.

admisibilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. admissibilité)

1. faptul și calitatea de a fi admisibil; posibilitatea de a fi admis.
2. (antonime) inadmisibilitate, neadmisibilitate.

admisiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. admission, lat. admissio)

1. intrare a agentului motor în cilindrul unei mașini sau în mașina care îl utilizează.
2. porțiune din cursa pistonului în timpul căreia agentul motor intră în cilindru.

abatere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abate)

1. acțiunea de a (se) abate și rezultatul ei.
2. îndepărtare, deviație de la direcția inițială sau normală.
3. (fig.) îndepărtare de la o normă, de la o linie de conduită, de gândire etc.
4. (jur.) încălcare a unei dispoziții cu caracter administrativ sau disciplinar.
5. (tehn.) diferența dintre valoarea efectivă sau valoarea-limită admisă a unei mărimi și valoarea ei nominală.
6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea reală și cea proiectată a unei piese.
7. (mar.) operația de întoarcere intenționată a prorei unei nave într-o anumită direcție.
8. (econ.) ~ fiscală = parte procentuală din venit, care este scutită de impozit.
9. (econ.) ~ monetară = factor de natură inflaționistă care se caracterizează prin creșterea mai rapidă a masei monetare în raport cu masa bunurilor și serviciilor, manifestată prin majorări ale prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a unei monezi.
10. (compus) ~-standard = indicator de măsurare a dispersiei valorilor unei variabile aleatorii.
11. (gram.) excepție.
12. (înv.; loc. subst.) ~ de la vorbă = digresiune.
13. (loc. subst.) ~ de la regulă = excepție.
14. culcare pe pământ; doborâre.
15. (fig.) deprimare.

admisibil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. admissible)

1. care poate fi admis; acceptabil.
2. califică pe cineva care a fost considerat demn de admisibilitate într-un examen sau concurs.
3. (antonime) inadmisibil, neadmisibil.

admisibilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. admissibilité)

1. faptul și calitatea de a fi admisibil; posibilitatea de a fi admis.
2. (antonime) inadmisibilitate, neadmisibilitate.

antestator

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. antestator)

1. parte componentă a unei turbine hidraulice pentru consolidarea și rigidizarea muchiilor fantei de admisiune spre stator a camerei în spirală.

axiomă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. axiome, lat., gr. axioma)

1. adevăr fundamental admis ca real fără a fi demonstrat.
2. (mat.) enunț primar acceptat fără demonstrație, pe baza căruia se formulează o teoremă.

califica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. qualifier, lat. qualificare)

1. tr., refl. a dobândi, a ajuta pe cineva să dobândească o calificare, un titlu etc.
2. refl. a fi admis să concureze la o competiție sportivă.
3. tr. a atribui o calitate unei ființe, unui lucru; a caracteriza.