adiator

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. addiateur)

1. aparat pentru efectuarea operațiilor de adunare și scădere.

aditiv, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. additif, lat. additivus „care se adaugă la”)

1. I. care este adăugat, care se adaugă, care se adiționează, care completează.
2. (mat.) referitor la operația de adunare; care provine dintr-o adunare.
3. (fizică) (despre o proprietate, un efect) exprimat printr-o mărime fizică ale cărei valori se însumează algebric.
4. II. lucru adăugat, completare, supliment.
5. (industrie) constituent secundar, substanță care, adăugată unor produse, le ameliorează unele proprietăți.
6. (industria alimentară) produs destinat să modifice gustul sau parfumul, să prelungească conservarea.
7. (petrochimie) denumire generică pentru diferitele produse care sunt încorporate în benzină pentru a o face mai puțin detonantă; în uleiuri pentru a le îmbunătăți calitățile de lubrifiere, rezistența la oxidare, punctul de îngheț sau indicele de vâscozitate; în bitumuri pentru emulsionare.

adiție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. addition, lat. additio)

1. adăugare.
2. (chim.) reacție de ~ = reacție prin care se introduc atomi sau molecule într-o moleculă nesaturată.
3. (mat.) adunare.

adiționa

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. additionner)

1. a face o adunare, a face suma unei operații; a aduna.
2. a reuni mai multe cantități pentru a determina valoarea totală.
3. a adăuga un element la altul.
4. (antonime) a scădea, a reduce.

antevorbitor, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (după germ. Vorredner)

1. vorbitor care precedă într-o adunare alt vorbitor.

apella

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (gr. apella)

1. adunare populară în Sparta antică, având toți cetățenii cu drepturi depline, trecuți de 30 de ani.