OK
X
adiator
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. addiateur)
1.
aparat
pentru
efectuarea
operațiilor
de
adunare
și
scădere.
aditiv, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.n.
Etimologie: (fr. additif, lat. additivus „care se adaugă la”)
1.
I.
care
este
adăugat,
care
se
adaugă,
care
se
adiționează,
care
completează.
2.
(mat.)
referitor
la
operația
de
adunare;
care
provine
dintr-o
adunare.
3.
(fizică)
(despre
o
proprietate,
un
efect)
exprimat
printr-o
mărime
fizică
ale
cărei
valori
se
însumează
algebric.
4.
II.
lucru
adăugat,
completare,
supliment.
5.
(industrie)
constituent
secundar,
substanță
care,
adăugată
unor
produse,
le
ameliorează
unele
proprietăți.
6.
(industria
alimentară)
produs
destinat
să
modifice
gustul
sau
parfumul,
să
prelungească
conservarea.
7.
(petrochimie)
denumire
generică
pentru
diferitele
produse
care
sunt
încorporate
în
benzină
pentru
a
o
face
mai
puțin
detonantă;
în
uleiuri
pentru
a
le
îmbunătăți
calitățile
de
lubrifiere,
rezistența
la
oxidare,
punctul
de
îngheț
sau
indicele
de
vâscozitate;
în
bitumuri
pentru
emulsionare.
adiție
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. addition, lat. additio)
1.
adăugare.
2.
(chim.)
reacție
de
~
=
reacție
prin
care
se
introduc
atomi
sau
molecule
într-o
moleculă
nesaturată.
3.
(mat.)
adunare.
adiționa
Parte de vorbire:
vb. tr.
Etimologie: (fr. additionner)
1.
a
face
o
adunare,
a
face
suma
unei
operații;
a
aduna.
2.
a
reuni
mai
multe
cantități
pentru
a
determina
valoarea
totală.
3.
a
adăuga
un
element
la
altul.
4.
(antonime)
a
scădea,
a
reduce.
antevorbitor, -oare
Parte de vorbire:
s.m.f.
Etimologie: (după germ. Vorredner)
1.
vorbitor
care
precedă
într-o
adunare
alt
vorbitor.
apella
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (gr. apella)
1.
adunare
populară
în
Sparta
antică,
având
toți
cetățenii
cu
drepturi
depline,
trecuți
de
30
de
ani.