birou

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bureau, /3, 4/ rus. biuro)

1. masă de scris, cu sertare.
2. încăpere în care se află una sau mai multe mese de scris, la care lucrează persoanele respective.
3. serviciu public unde lucrează funcţionari, specialişti etc.
4. organ executiv şi conducător al activităţii curente a unei organizaţii politice, de masă, obşteşti, ştiinţifice, internaţionale, al unui organ administrativ.
5. grup de membri ai unei adunări, însărcinat să conducă adunarea respectivă.
6. reunire a preşedintelui, a vicepreşedinţilor şi a secretarilor unei adunări legiuitoare.

departamental, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. départemental)

1. care ține de un departament, care se referă la un departament; ministerial.
2. (Franța) consiliu ~ = adunarea deliberativă a unui departament, aleasă prin vot universal în cadrul cantoanelor.

ecclesia

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ecclésia, gr. ekklesia)

1. (ant.) adunarea poporului la Atena, care lua deciziile supreme.

Folketing

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (germ. Folketing)

1. parlamentul unicameral în Danemarca; numele poate fi tradus aproximativ ca „adunarea poporului”.

instrucţie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. instruction, lat. instructio)

1. ansamblu de cunoștințe predate sau căpătate prin studiu organizat; învățătură, învățământ.
2. pregătire a ostașilor în vederea însușirii teoriei și practicii militare.
3. (jur.) fază procedurală în desfășurarea proceselor constând în adunarea și cercetarea probelor.
4. judecător de ~ = (în unele țări) magistrat care cercetează cauzele penale.

Landtag

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Landtag)

1. (în evul mediu) adunarea reprezentanților pe stări în principatele germane.
2. (în Germania până în 1934 și în Austro-Ungaria) organul reprezentativ al puterii.
3. (în Germania și Austria) organul legislativ suprem al landurilor; dietă.
4. parlamentul în Liechtenstein.