Dictionar

Rezultate secundare (Adverbului):

Comparativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. comparatif, lat. comparativus)

1. bazat pe comparaţie; pentru o comparaţie.

2. metodă = metodă de cercetare în lingvistica istorică, constând în reconstituirea faptelor de limbă din trecut, nescrise, prin compararea metodică a unor fapte corespunzătoare de mai târziu din diferite limbi existente; gramatică = disciplină care studiază, prin comparaţie, structura gramaticală a limbilor înrudite.

3. (gram.) grad ~ (şi s. n.) = formă a adjectivului şi a adverbului care exprimă superioritatea, inferioritatea sau egalitatea între mai multe obiecte.


Comparaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. comparatio, după fr. comparaison)

1. stabilire a asemănărilor şi deosebirilor dintre lucruri, fiinţe, idei; comparare.

2. categorie gramaticală a adjectivului şi adverbului, prin care se evidenţiază un anumit grad al însuşirii.

3. termen de ~ = expresie, idee care serveşte pentru a compara ceva.

4. figură de stil constând în relevarea raportului de asemănare dintre două lucruri, persoane sau acţiuni.


Elativ

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. élativ, germ. Elativ)

1. caz gramatical care exprimă acordarea, prin atracţie, a adverbului, morfem al superlativului unui adjectiv, cu adjectivul respectiv.


Pozitiv, -ă

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. positif, lat. positivus)

1. adj. întemeiat pe experiență; (p. ext.) adevărat, real, efectiv, incontestabil.

2. (despre numere sau mărimi scalare) mai mare decât zero.

3. (despre electricitate) obținută prin frecarea unui baston de ebonită cu o bucată de postav; (despre polii unei surse electrice) prin care iese curentul electric; (despre electrozii sau bornele receptoarelor electrice) care se leagă la polul pozitiv al sursei.

4. (despre oameni) realist, înclinat către o activitate practică.

5. care exprimă o afirmație, o aprobare.

6. cu calități alese; valoros.

7. (gram.) grad ~ (și s. n.) = formă a adjectivului sau a adverbului care prezintă însușirea obișnuită a unui obiect sau caracteristica obișnuită a unei acțiuni.

8. s. n. copie a unui negativ fotografic care redă, asemănător cu realitatea, părțile luminoase și cele întunecate ale obiectului fotografiat.


Superlativ, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. superlatif, lat. superlativus)

1. care exprimă o calitate în cel mai înalt grad.

2. (gram.) grad ~ (şi s. n.) = grad de comparaţie al adjectivului şi al adverbului prin care se arată o însuşire există în cea mai înaltă măsură.