aeraj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. aérage)

1. reînnoirea aerului într-un spațiu închis; ventilație forțată practicată în mine, galerii subterane etc.; aerare, aerisire.

aerat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (aera)

1. tratat prin introducere de aer.
2. (înv.) în care s-a lăsat să intre aer curat; aerisit; (antonim) neaerat.
3. (despre cereale) răcit cu ajutorul aerului, prin vânturare etc.
4. (despre un text) cu o structură simplă.
5. (despre pagini scrise) cu literele și rândurile spațiate; cu mult spațiu alb.

aerifer, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aérifère)

1. сarе conține sau conduce aerul; aerofor.
2. (zool.) care permite circulatia aerului, oxigenului.
3. (anat.) conducte ~e = conducte destinate să transporte aerul în plămâni.

aeriform, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aériforme)

1. (chimie) care are aspectul sau proprietățile fizice ale aerului; care seamănă cu aerul.
2. (chimie) care se află în stare gazoasă.

aerlift

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. airlift)

1. metodă de explorare a sondelor prin erupție artificială, țițeiul fiind împins la suprafață cu ajutorul aerului comprimat.
2. dispozitiv pentru ridicarea apei, bazat pe diferența de greutate specifică între apă și emulsia de aer din apă.

aerobie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aérobie)

1. microorganism care se dezvoltă în prezența aerului.
2. (în industria aeronautică) propulsare care nu poate avea loc decât în atmosferă.