afectiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. affectif, lat. affectivus)

1. care se referă la sentimente, emoții, la afect.
2. care provoacă o reacție organică conștientă.
3. caracterizat de predominanța emoțiilor și sentimentelor.
4. care dovedește afecțiune; sensibil, sentimental.

afectivitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. affectivité)

1. ansamblu al proceselor afective.
2. comportare emotivă; sensibilitate sufletească.

accent

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accent, lat. accentus)

1. intonație specială a unei silabe dintr-un cuvânt prin mărirea intensității vocii.
2. semn grafic care indică această intonație.
3. (muz.) emisiune mai intensă a unui sunet, a unui acord.
4. mod specific de a vorbi o limbă, un dialect.
5. inflexiune afectivă a vocii.
6. (fig.) importanță.
7. a pune ~ul (pe) = a sublinia, a scoate în relief.

afect

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Affekt, lat. affectus)

1. reacție emoțională intensă și de scurtă durată.
2. denumire generică pentru stările sau reacțiile afective.
3. (med.) leziune.

afectivitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. affectivité)

1. ansamblu al proceselor afective.
2. comportare emotivă; sensibilitate sufletească.

algotimie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (algo- + -timie)

1. repercusiune afectivă a durerii.

amimie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amimie)

1. pierdere patologică a capacității de exprimare prin mimică a unor stări afective, idei etc.

analgotimie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. analgothymie)

1. indiferență afectivă la o durere perfect percepută.