afina

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. affiner)

1. a elimina, în timpul topirii, bulele de aer, impuritățile dintr-o masă metalică ori sticloasă.
2. (text.) a subția firele.

afinaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. affinage)

1. acțiunea de a afina; afinare.
2. (var.) afinagiu.

afinant

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. affinant)

1. substanță care se adaugă materiilor prime din care se fabrică sticla pentru afinare.

afinar

Parte de vorbire:  s.m. (regional)  
Etimologie: (afin + -ar)

1. (bot.) tufă de afin.

afinare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (afina)

1. acțiunea de a afina; afinaj.
2. operație de purificare a zahărului brut, care precedă decolorarea și rafinarea.

cicloparafină

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. cycloparaffine)

1. (chimie) compus chimic organic format numai din carbon și hidrogen, cu formula generală C_nH_2n, și ai cărui atomi de carbon formează un lanț care se închide singur; ciclan.

deparafina

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. déparaffiner)

1. a înlătura parafina din uleiurile minerale și din țițeiul parafinos ori de pe pereții tuburilor de sondă.

afinaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. affinage)

1. acțiunea de a afina; afinare.
2. (var.) afinagiu.

afinant

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. affinant)

1. substanță care se adaugă materiilor prime din care se fabrică sticla pentru afinare.

afinare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (afina)

1. acțiunea de a afina; afinaj.
2. operație de purificare a zahărului brut, care precedă decolorarea și rafinarea.

afinor, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. affineur)

1. muncitor care lucrează la afinare.

alcan

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. alcane)

1. hidrocarbură aciclică saturată; parafină.

alexandrin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. alexandrin, lat. alexandrinus)

1. referitor la civilizația elenistică din Alexandria; din epoca elenistică.
2. școala ~ă = numele mai multor școli filozofice de orientare mistică și eclectică din perioada elenismului târziu.
3. de o subtilitate excesivă.
4. artă ~ă = artă greacă din epoca elenistică în Egiptul ptolemeic; vers ~ (și s. m.) = vers iambic de 12 silabe, cu cezură la mijloc, specific poeziei clasice franceze; poezie ~ă = poezie de tip rafinat, erudit, uneori ezoteric, proprie epocii alexandrine.