Rezultate principale (Afirmă,):
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. affirmer, lat. affirmare)
1. tr. a susţine, a declara categoric, ferm.
2. refl. a se evidenţia, a se face remarcat prin ceva.
Rezultate secundare (Afirmă,):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. affirmation, lat. affirmatio)
1. enunţ prin care se afirmă ceva.
2. (log.) judecată în care se enunţă existenţa unui anumit raport între subiect şi predicat.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. affirmatif, lat. affirmativus)
1. (şi adv.) care afirmă ceva; pozitiv.
2. (log.; despre judecăţi) care enunţă aparenţa însuşirii exprimate de predicat la obiectul exprimat de subiect.
Parte de vorbire: vb. refl.
Origine: (auto- + afirma)
1. a-şi afirma personalitatea.
2. a se afirma prin sine însuși, fără ajutorul cuiva.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. réaffirmer)
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (lat. addubitatio)
1. figură retorică care afirmă pretinsa inabilitate a oratorului de a vorbi competent despre ceva; dubitaţie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. affirmatif, lat. affirmativus)
1. (şi adv.) care afirmă ceva; pozitiv.
2. (log.; despre judecăţi) care enunţă aparenţa însuşirii exprimate de predicat la obiectul exprimat de subiect.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. affirmation, lat. affirmatio)
1. enunţ prin care se afirmă ceva.
2. (log.) judecată în care se enunţă existenţa unui anumit raport între subiect şi predicat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. allégation, lat. allegatio)
1. invocare a unei păreri, idei etc., pentru a justifica ceva, a întări o afirmaţie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. apophantique, gr. apophantikos)
1. (log.) care evidenţiază existenţa unui raport printr-o afirmaţie sau negaţie cu privire la ceva.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. archiphonème)
1. unitate fonologică supraordonată fonemului, despre care în lingvistica structurală se afirmă că reuneşte în sine două sau mai multe foneme.