Dictionar

aforism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aphorisme, gr. aphorismos)

1. cugetare, judecată care redă într-o formă concisă și expresivă un adevăr; adagiu, maximă, sentință.
 

metaforism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. métaphorisme)

1. mod de exprimare prin multe metafore.
 

adagiu

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat. adagium)

1. formulă în general veche, care enunță un adevăr acceptat, un principiu de acțiune sau o regulă juridică; maximă proverbială, sentință populară, aforism, apoftegmă, dicton.
 

aforistic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aphoristique)

1. care are forma sau caracterul unui aforism, care enunță o maximă sumară a înțelepciunii.
2. care se referă la sau care conține aforisme, maxime sau sentințe; gnomic.
 

diatribă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. diatribe, lat. diatriba)

1. (ant.) gen literar promovat de filozofii cinici, care își popularizau învățăturile moral-filozofice dialogând cu un adversar imaginar, într-un stil familiar, presărat cu anecdote, aforisme, jocuri de cuvinte.
2. disertație critică. (p. ext.) scriere, cuvântare vehementă; pamflet.
 

maximă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. maxime, lat. maxima)

1. gândire formulată concis, exprimând un principiu, o normă de conduită; aforism, adagiu.
 

sentință

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. sentence, lat. sententia)

1. hotărâre a unui tribunal pronunțată în instanță, a unei comisii de arbitraj.
2. (fig.) blam.
3. maximă, aforism.