Dictionar

agitație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. agitation, lat. agitatio, /3/ rus. aghitaţiia)

1. mișcare prelungită; clătinare.
2. stare de neliniște, de tulburare, de enervare.
3. tumult, zarvă, răscoală.
 

agitatoric, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (germ. agitatorisch)

1. care are caracter de agitație.
2. care servește sau se referă la agitație.
3. care aparține agitației sau agitatorului.
 

animație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. animation, lat. animatio)

1. mișcare continuă și zgomotoasă (de ființe, de vehicule); însuflețire, agitație.
2. film de ~ = film constând dintr-o suită de desene animate.
 

bazedovism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: ( fr. basedowisme)

1. criză acută, în timpul bolii bazedov, după o tiroidectomie, caracterizată prin creșterea stării de anxietate, agitație, tahicardie etc.
 

browniană

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. brownien)

1. mișcare ~ă = mișcare continuă a particulelor microscopice, în suspensie într-un lichid, datorită agitației moleculare.
 

carfologie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. carphologie)

1. (med.) agitație a degetelor unui bolnav care pare că vrea să pipăie obiecte mici; mișcare pe care unii pacienți o fac de parcă ar vrea să ridice fulgi, paie et cetera; simptom de febră ataxică.
 

contențiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contention, lat. contentio)

1. dezbatere
2. ceartă, dispută.
3. tensiune puternică a mușchilor, a nervilor sau a spiritului.
4. procedeu de imobilizare a fragmentelor unui os fracturat, a unui organ, cu ajutorul aparatelor.
5. procedeu de stăpânire forțată a bolnavilor psihici agitați; imobilizare a unui animal domestic în cursul examinării, îngrijirii sau al unei intervenții chirurgicale.