Dictionar

aglomerare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (aglomera)

1. acțiunea de a (se) aglomera și rezultatul ei.
2. (concr.) grup compact (și numeros).
3. îngrămădire.
4. (d. un loc) suprapopulare.
5. unire între ele a granulelor, a firelor sau a fâșiilor care compun un material folosind un aglomerant.
6. încărcare a programului de muncă.
 

autoaglomerare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (auto- + aglomerare)

1. proces prin care unii cărbuni aglutinați pot fi brichetați, prin încălzire, fără lianți; autoaglutinare.
 

acreție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. accrétion)

1. (astr.) fenomen fizic prin care un corp ceresc captează materia din spațiul cosmic.
2. (tehn.) proces de aglomerare a unor elemente.
3. formarea de crustă oceanică, prin extensiunea crustei terestre.
 

aglomerat

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. agglomérat)

1. adj. îngrămădit, adunat în grămadă.
2. (despre spații) suprapopulat, ticsit.
3. s.n. corp din aglomerarea unor materiale mărunte.
4. îngrămădire de materiale vulcanice.
5. produs obținut prin aglomerarea minereurilor.
 

aglomerator

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. agglomérateur)

1. instalație pentru aglomerarea minereurilor.
 

aglutinare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (aglutina)

1. acțiunea de a se aglutina.
2. alipire, împreunare prin alipire.
3. aglomerare a bacteriilor, a hematiilor și a altor celule.
4. (lingv.) alipire și a unei particule sau unui afix la un cuvânt ori a unui cuvânt la alt cuvânt.
 

anrocament

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. enrochement)

1. aglomerare de materiale (piatră, beton) care formează fundații, diguri, baraje.
 

autoaglutinare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după fr. auto-agglutination)

1. (biol.) aglutinare a globulelor roșii din sânge.
2. proces prin care unii cărbuni aglutinați pot fi brichetați, prin încălzire, fără lianți; autoaglomerare.