Dictionar

Agrement

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. agrément)

1. plăcere, distracţie, divertisment.

2. (jur.) consimţământ, încuviinţare, acord internaţional între părţi în scopul reglementării raporturilor juridice.


Agrementa

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. agrémenter)

1. a da culoare, a înfrumuseţa prin adăugarea unui accesoriu plăcut.


Dezagrement

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. désagrément)

1. senzație neplăcută cauzată de un eveniment nefericit; neplăcere, neajuns, supărare.

2. (var.) (rar) dezagrament, (înv.) dezagremânt.


Ambeta

Parte de vorbire: vb. tr., refl. (învechit)
Origine: (fr. embêter)

1. a cauza dezagrement; a enerva, a importuna pe cineva; a supăra, a deranja.

2. a resimți plictiseală, a fi plictisit; a (se) plictisi.


Atelier

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. atelier)

1. locul în care se execută lucrări manuale, sau se practică activități manuale de artă sau de agrement; (p. ext.) locul unde se dezvoltă o lucrare.

2. încăpere, local cu unelte sau maşini unde se desfăşoară o activitate meşteşugărească sau industrială.

3. totalitatea lucrătorilor care muncesc într-un asemenea local.

4. local amenajat în care lucrează un artist; încăpere de lucru a unui pictor, fotograf etc.; studio.

5. locul în care mai mulți elevi sau studenți lucrează sub îndrumarea unui maestru (profesor, artist etc.); (p. ext.) ansamblul artiștilor sau al elevilor care lucrează sub îndrumarea aceluiași maestru sau grup de maeștri.

6. (prin ext.) grup de persoane reunite pe o perioadă determinată de timp pentru a reflecta asupra unui subiect dat sau a realiza un proiect comun.

7. (fig.) centru de producție artistică-literară.

8. (înv.) șantier.


Autorulotă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (auto- + rulotă)

1. tip de vehicul de agrement, o structură autopropulsată care conține dotările unei locuințe; rulotă autopropulsată.


Barzoi

Parte de vorbire: s.
Origine: (rus. barzoi)

1. câine rusesc cu siluetă graţioasă şi zveltă, folosit la vânătoare şi agrement.


Caniş

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. caniche)

1. câine de agrement cu părul creţ, cu aspect frumos.


Carlin

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. carlin)

1. câine de agrement cu corpul scurt, capul masiv, rotund şi brăzdat de riduri şi cu botul pătrat şi scurt; mops.