Rezultate principale (Alarma.):
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. alarmer)
1. tr., refl. a (se) înfricoşa; a (se) alerta.
2. tr. a da alarma, a pune în stare de alarmă (1).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. alarme)
1. anunţare a unui pericol iminent care necesită măsuri urgente.
2. semnal, chemare pentru a lua armele.
3. (fig.) nelinişte, teamă; alertă.
Rezultate secundare (Alarma.):
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. alarmant)
1. care alarmează sau care este de natură să alarmeze; care neliniștește, îngrijorează; alarmist.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (alarma)
1. acțiunea de a (se) alarma și rezultatul ei; alarmă.
2. chemare la arme; strângere a trupei pe locul de adunare, cu echipamentul și muniția de război.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (alarma)
1. cuprins de neliniște, de spaimă, de panică; care a devenit neliniștit, îngrijorat; alertat.
3. strâns pe locul de adunare cu echipamentul și muniția de război.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. auto-alarme)
1. radioreceptor care înregistrează automat semnalele de pericol.
2. sistem automat de alarmă amplasat pe o navă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. preallarme)
1. alarmă care anunţă o alarmă adevărată.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aérien)
1. aflat în aer sau care conţine aer.
4. linie ~ă = traseu aeronautic; alarmă ~ă = alarmă prin care se anunţă un atac aerian.
5. (fig.) diafan, transparent; vaporos.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. agami)
1. pasăre amazoniană, cât un fazan, care poate fi dresată şi dă alarma prin strigătul său.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. alarmer)
1. tr., refl. a (se) înfricoşa; a (se) alerta.
2. tr. a da alarma, a pune în stare de alarmă (1).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. alarmiste)
1. adj., s. m. f. (cel) care răspândeşte ştiri alarmante; (cel) care se alarmează repede; sperios.
2. adj. (despre ştiri) alarmant.
Parte de vorbire: I. vb. tr, II. vb. intr.
Origine: (fr. alerter)
1. I. a avertiza despre un pericol (lansând semnalul de alertă); a alarma.
2. (mil.) a ordona unei formații militare să fie pregătită de intervenție.
3. (prin ext.) a da un impuls, a mobiliza la acțiune.
4. a atrage atenția, a preveni.
5. II. a fi cuprins de alertă; a se alarma; a se neliniști.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. alerte)
1. semnal, de obicei sonor, a unui pericol iminent care declanșează luarea măsurilor necesare pentru a-l evita; alarmă, prevenire.
2. stare de apărare în fața unui pericol, a unei situații critice; durata acestei stări.
3. semnal convenţional internaţional folosit pentru a atrage atenţia asupra evoluţiei diverselor fenomene cereşti.
4. (expr.) a fi în ~ = a fi într-o stare de îngrijorare vigilentă.