Dictionar

Rezultate principale (Alarma.):

Alarma

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. alarmer)

1. tr., refl. a (se) înfricoşa; a (se) alerta.

2. tr. a da alarma, a pune în stare de alarmă (1).


Alarmă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. alarme)

1. anunţare a unui pericol iminent care necesită măsuri urgente.

2. semnal, chemare pentru a lua armele.

3. (fig.) nelinişte, teamă; alertă.


Rezultate secundare (Alarma.):

Alarmant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. alarmant)

1. care alarmează sau care este de natură alarmeze; care neliniștește, îngrijorează; alarmist.


Alarmare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (alarma)

1. acțiunea de a (se) alarma și rezultatul ei; alarmă.

2. chemare la arme; strângere a trupei pe locul de adunare, cu echipamentul și muniția de război.

3. neliniștire, înfricoșare.


Alarmat, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (alarma)

1. cuprins de neliniște, de spaimă, de panică; care a devenit neliniștit, îngrijorat; alertat.

2. chemat la arme.

3. strâns pe locul de adunare cu echipamentul și muniția de război.


Autoalarmă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. auto-alarme)

1. radioreceptor care înregistrează automat semnalele de pericol.

2. sistem automat de alarmă amplasat pe o navă.


Prealarmă

Parte de vorbire: s.
Origine: (it. preallarme)

1. alarmă care anunţă o alarmă adevărată.


Aerian, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aérien)

1. aflat în aer sau care conţine aer.

2. produs în aer.

3. referitor la aviaţie.

4. linie = traseu aeronautic; alarmă = alarmă prin care se anunţă un atac aerian.

5. (fig.) diafan, transparent; vaporos.

6. (fam.) distrat, visător.


Agami

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. agami)

1. pasăre amazoniană, cât un fazan, care poate fi dresată şi alarma prin strigătul său.


Alarma

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. alarmer)

1. tr., refl. a (se) înfricoşa; a (se) alerta.

2. tr. a da alarma, a pune în stare de alarmă (1).


Alarmist, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. alarmiste)

1. adj., s. m. f. (cel) care răspândeşte ştiri alarmante; (cel) care se alarmează repede; sperios.

2. adj. (despre ştiri) alarmant.


Alerta

Parte de vorbire: I. vb. tr, II. vb. intr.
Origine: (fr. alerter)

1. I. a avertiza despre un pericol (lansând semnalul de alertă); a alarma.

2. (mil.) a ordona unei formații militare fie pregătită de intervenție.

3. (prin ext.) a da un impuls, a mobiliza la acțiune.

4. a atrage atenția, a preveni.

5. II. a fi cuprins de alertă; a se alarma; a se neliniști.


Alertă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. alerte)

1. semnal, de obicei sonor, a unui pericol iminent care declanșează luarea măsurilor necesare pentru a-l evita; alarmă, prevenire.

2. stare de apărare în fața unui pericol, a unei situații critice; durata acestei stări.

3. semnal convenţional internaţional folosit pentru a atrage atenţia asupra evoluţiei diverselor fenomene cereşti.

4. (expr.) a fi în ~ = a fi într-o stare de îngrijorare vigilentă.