alarma

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. alarmer)

1. tr., refl. a (se) înfricoșa; a (se) alerta.
2. tr. a da alarma, a pune în stare de alarmă (1).

alarmă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. alarme)

1. anunțare a unui pericol iminent care necesită măsuri urgente.
2. semnal, chemare pentru a lua armele.
3. (fig.) neliniște, teamă; alertă.

alarmant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. alarmant)

1. care alarmează sau care este de natură să alarmeze; care neliniștește, îngrijorează; alarmist.

alarmare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (alarma)

1. acțiunea de a (se) alarma și rezultatul ei; alarmă.
2. chemare la arme; strângere a trupei pe locul de adunare, cu echipamentul și muniția de război.
3. neliniștire, înfricoșare.

alarmat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (alarma)

1. cuprins de neliniște, de spaimă, de panică; care a devenit neliniștit, îngrijorat; alertat.
2. chemat la arme.
3. strâns pe locul de adunare cu echipamentul și muniția de război.

autoalarmă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. auto-alarme)

1. radioreceptor care înregistrează automat semnalele de pericol.
2. sistem automat de alarmă amplasat pe o navă.

prealarmă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. preallarme)

1. alarmă care anunță o alarmă adevărată.

aerian, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aérien)

1. aflat în aer sau care conține aer.
2. produs în aer.
3. referitor la aviație.
4. linie ~ă = traseu aeronautic; alarmă ~ă = alarmă prin care se anunță un atac aerian.
5. (fig.) diafan, transparent; vaporos.
6. (fam.) distrat, visător.

agami

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. agami)

1. pasăre amazoniană, cât un fazan, care poate fi dresată și dă alarma prin strigătul său.

alarma

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. alarmer)

1. tr., refl. a (se) înfricoșa; a (se) alerta.
2. tr. a da alarma, a pune în stare de alarmă (1).

alarmist, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. alarmiste)

1. adj., s. m. f. (cel) care răspândește știri alarmante; (cel) care se alarmează repede; sperios.
2. adj. (despre știri) alarmant.

alerta

Parte de vorbire:  I. vb. tr, II. vb. intr.  
Etimologie: (fr. alerter)

1. I. a avertiza despre un pericol (lansând semnalul de alertă); a alarma.
2. (mil.) a ordona unei formații militare să fie pregătită de intervenție.
3. (prin ext.) a da un impuls, a mobiliza la acțiune.
4. a atrage atenția, a preveni.
5. II. a fi cuprins de alertă; a se alarma; a se neliniști.

alertă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. alerte)

1. semnal, de obicei sonor, a unui pericol iminent care declanșează luarea măsurilor necesare pentru a-l evita; alarmă, prevenire.
2. stare de apărare în fața unui pericol, a unei situații critice; durata acestei stări.
3. semnal convențional internațional folosit pentru a atrage atenția asupra evoluției diverselor fenomene cerești.
4. (expr.) a fi în ~ = a fi într-o stare de îngrijorare vigilentă.