Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. alcalinité)
1. însuşire a unei substanţe de a fi alcalină.
2. concentraţie în ioni de hidroxili a unei soluţii.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. alcaliniser)
1. a da unei substanţe proprietăţi alcaline.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (alcaliniza)
1. (chimie; despre substanțe) care are proprietăți alcaline.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (germ. Alkaliämie)
1. (med.) perturbarea echilibrului acidobazic din organism printr-o alcalinitate excesivă; alcaloză.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. basicité)
1. caracterul de bază (8) al unui corp; alcalinitate.
2. numărul de ioni de hidrogen din molecula unui acid care pot fi substituiţi printr-un metal.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. caustification)
1. a transforma o soluţie apoasă de carbonaţi alcalini în alcalii caustice; a causticiza (1).
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (cf. lat. chrysocystidium)
1. (micologie) cistidă care conține un corp galben refractiv distinct, ce devine galben profund atunci când este expus la amoniac sau la alți compuși alcalini.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. alcaliser)
1. (chimie) a dezvolta într-o substanță proprietățile alcaline, mascate de altă substanță, sau a face o substanță alcalină prin adăugarea unui alcalin; a alcaliniza.