Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abc)
1. carte pentru învățarea alfabetului; abecedar.
2. enumerarea primelor litere ale alfabetului.
3. (fig.) principiile elementare, începutul, baza unei arte sau a unei științe.
Parte de vorbire: s.m. inv.
Origine: (fr., gr. alpha)
1. prima literă a alfabetului grecesc (α, Α), corespunzând sunetului a.
2. ~ şi omega = începutul şi sfârşitul.
3. (fiz.) particulă ~ = particulă din doi protoni şi doi neutroni; radiaţie ~ = radiaţie din particule alfa.
Parte de vorbire: s.
Origine: (alfabet + -ar)
1. set cu literele alfabetului decupat pentru predarea scris-cititului.
2. instrument de evidenţă care indică litera la care au fost arhivate unele documente.
Parte de vorbire: s.m. inv.
Origine: (fr. bêta)
1. inv. a doua literă a alfabetului grecesc (β, Β), corespunzând sunetului b.
2. radiaţie ~ = radiaţia emisă de nucleul izotopilor radioactivi, din electroni.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (germ. Konsonant)
1. sunet elementar din limbile vorbite, pronunțat printr-o blocare sau o restrângere semnificativă a căii vocale, suficient de tare pentru a fi auzit; sunet al vorbirii caracterizat, spre deosebire de vocale, prin faptul de a nu putea fi singurul constituent sau singurul tip de constituent al unui cuvânt (conceptul modern de „consoană” nu mai necesită apariția concomitentă cu o vocală); consoană.
2. desemnează literele alfabetului diferite de vocale.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr., gr. delta)
1. a patra literă a alfabetului grecesc (δ, Δ), corespunzând sunetului d.
2. (fig.) simbol al adevărului; (p. ext.) adevăr.