Dictionar

Algebric, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. algébrique)

1. care se referă la algebră; care folosește algebra; care este obținut prin algebră.

2. care conține doar numere, litere și operatori aritmetici.

3. (prin analogie) care este caracterizat de rigoare și abstractizare.


Algebricește

Parte de vorbire: adv.
Origine: (algebric + -ește)

1. în mod algebric; pe cale algebrică.

2. după metodele și regulile algebrei.


Abacă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abaque, lat. abacus)

1. (arhitectură) partea superioară a capitelului unei coloane; placă de piatră care formează partea superioară a capitelului unei coloane și pe care se sprijină arhitrava.

2. (matematică) sistem de linii înscrise într-un plan, care corespund unei ecuații; nomogramă.

3. (fizică) reprezentare geometrică și algebrică a unui spectru luminos

4. (var.) (s.n.) abac.


Absolut, -ă

Parte de vorbire: adj., adv., s.
Origine: (lat. absolutus, fr. absolu)

1. adj. care nu comportă nici o restricţie, necondiţionat.

2. total, complet, desăvârşit.

3. adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoaşterea completă a realităţii; (fiz.) mişcare = deplasarea unui corp faţă de un sistem de referinţă fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (-273ºC).

4. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat.

5. valoare = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstracţie de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat.

6. s. n. principiu veşnic, imuabil, infinit, la baza universului.

7. ceea ce există în sine şi prin sine.

8. adv. cu desăvârşire, exact.


Aditiv, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. additif, lat. additivus „care se adaugă la”)

1. I. care este adăugat, care se adaugă, care se adiționează, care completează.

2. (mat.) referitor la operația de adunare; care provine dintr-o adunare.

3. (fizică) (despre o proprietate, un efect) exprimat printr-o mărime fizică ale cărei valori se însumează algebric.

4. II. lucru adăugat, completare, supliment.

5. (industrie) constituent secundar, substanță care, adăugată unor produse, le ameliorează unele proprietăți.

6. (industria alimentară) produs destinat modifice gustul sau parfumul, prelungească conservarea.

7. (petrochimie) denumire generică pentru diferitele produse care sunt încorporate în benzină pentru a o face mai puțin detonantă; în uleiuri pentru a le îmbunătăți calitățile de lubrifiere, rezistența la oxidare, punctul de îngheț sau indicele de vâscozitate; în bitumuri pentru emulsionare.


Analitic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. analytique, lat. analythicus)

1. bazat pe analiză.

2. chimie = ramură a chimiei care studiază elementele componente ale substanţelor; limbă = limbă flexionară în care raporturile gramaticale se exprimă prin cuvinte izolate; filozofie = orientare care reduce filozofia la analiza mijloacelor lingvistice şi conceptuale ale cunoaşterii.

3. care utilizează calculul algebric şi infinitezimal.

4. geometrie = ramură a geometriei care studiază proprietăţile figurilor geometrice cu ajutorul calculului algebric.


Binom, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. binôme, lat. binomium)

1. adj. (despre ecuaţii) din doi termeni.

2. s. n. expresie algebrică din suma sau diferenţa a doi termeni.

3. grup de două elemente.


Bipătrat, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (după fr. bicarré)

1. (despre ecuaţii algebrice) care conţine necunoscuta în doi termeni, dintre care unul are un exponent de două ori mai mare decât al celuilalt.