Parte de vorbire: adv.
Origine: (algebric + -ește)
1. în mod algebric; pe cale algebrică.
2. după metodele și regulile algebrei.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (după fr. bicarré)
1. (despre ecuaţii algebrice) care conţine necunoscuta în doi termeni, dintre care unul are un exponent de două ori mai mare decât al celuilalt.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. calcul, lat. calculus)
1. s. n. ansamblu de operaţii (aritmetice, algebrice etc.) urmărind stabilirea unor mărimi.
2. capitol al ştiinţelor matematice în care se foloseşte un anumit tip de operaţii.
3. ~ grafic = rezolvare a unor probleme cu ajutorul unor construcţii geometrice; ~ logic = operaţie analoagă calculului matematic prin care, pe baza anumitor reguli, din anumite expresii logice sunt derivate alte expresii logice.
4. (pl.) planuri, combinaţii, socoteli.
5. s. m. formaţie calcaroasă care afectează diferite organe animale (rinichi, vezică etc.).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. cube, lat. cubus)
1. corp geometric cu şase feţe pătrate, egale între ele.
2. puterea a treia a unui număr sau a unei expresii (algebrice).
3. (adj.) metru (sau decimetru, centimetru) ~ = unitate de măsură pentru volum egală cu volumul unui corp cubic având latura cât dimensiunea liniară respectivă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. dimensional, fr. dimensionnel)
1. referitor la una sau mai multe dimensiuni.
2. care se referă la talia unui sector de activitate economică.
3. (matem.) analiză ~ă = analiză care se bazează pe relații algebrice stabilite pentru a determina anumite mărimi fizice.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. élémentaire, lat. elementarius)
1. de bază, esențial, fundamental.
2. care cuprinde principiile de bază ale unei discipline, științe etc.
3. învățământ ~ = prima treaptă a învățământului cu caracter obligatoriu, unde se predau elementele de bază.
5. (mat.) funcție ~ă = funcție rațională, trigonometrică, exponențială, logaritmică etc., precum și funcțiile obținute din acestea, printr-un număr finit de operații algebrice de compunere sau de inversare.
6. care ține de natură și de fenomenele ei.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. identité, lat. identitas)
1. însuşirea a ceea ce este identic.
2. asemănare, similitudine perfectă.
3. ansamblu de date prin care se identifică o persoană.
4. (mat.) egalitate între două expresii algebrice, adevărată, indiferent de valorile numerice ale literelor ce le compun.