Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. abaque, lat. abacus)
1. (arhitectură) partea superioară a capitelului unei coloane; placă de piatră care formează partea superioară a capitelului unei coloane și pe care se sprijină arhitrava.
2. (matematică) sistem de linii înscrise într-un plan, care corespund unei ecuații; nomogramă.
3. (fizică) reprezentare geometrică și algebrică a unui spectru luminos
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. binôme, lat. binomium)
1. adj. (despre ecuaţii) din doi termeni.
2. s. n. expresie algebrică din suma sau diferenţa a doi termeni.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. coefficient)
1. număr scris la începutul unui anumit termen (dintr-o expresie algebrică) pe care îl multiplică.
2. mărime constantă în anumite condiţii date, care indică o anumită proprietate a unei substanţe, a unui sistem, proces tehnologic etc.
3. valoare relativă atribuită la un examen.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. quadrinôme)
1. (mat.) polinom cu patru termeni; sumă de patru monoame; expresie algebrică compusă din patru termeni.
2. (var.) cuadrinom.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. déterminant)
1. adj. care determină; hotărâtor; determinativ.
2. s. m. factor, cauză, relaţie etc. cu rol hotărâtor în producerea unui eveniment, fenomen, situaţie, reacţie.
3. (mat.) simbol compus din numere aşezate în linii şi coloane reprezentând o expresie algebrică şi folosit mai ales în rezolvarea ecuaţiilor.
4. s. n. element lingvistic care determină alt element.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. factoriser)
1. a descompune în factori un număr sau o expresie algebrică.