Dictionar

aliaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. alliage)

1. produs metalic obținut prin topirea mai multor metale ori a unor metale cu metaloizi.
 

feroaliaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ferro-aliage)

1. aliaj al fierului cu unul sau mai multe elemente.
 

prealiaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. préalliage)

1. aliaj folosit numai la elaborarea aliajelor (ne)feroase.
 

superaliaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. superalliage)

1. aliaj refractar complex care prezintă rezistență la temperaturi mai mari de 800ºC.
 

alamă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după it. lama)

1. aliaj de cupru și zinc.
2. (pl.) obiect din acest aliaj; instrumente muzicale de suflat din alamă (1).
 

alia

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. allier)

1. refl. a se uni printr-un tratat de alianță.
2. a se alătura unei idei.
3. a se înrudi prin căsătorie.
4. tr. a topi împreună anumite metale (cu metaloizi), pentru un aliaj.
 

aliat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (alia)

1. adj. unit printr-o alianță.
2. (despre metale) căruia i s-a adăugat o anumită cantitate dintr-un alt element pentru un aliaj.
3. s. m. f. persoană, organizație, stat care face parte dintr-o alianță.
 

alitare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. alitage)

1. acoperire a suprafeței oțelului cu pulbere sau cu un aliaj de aluminiu; calorizare.
 

almelec

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. almélec)

1. aliaj de aluminiu și magneziu, folosit la confecționarea de cabluri electrice.
 

alnico

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. alnico)

1. familie de aliaje feromagnetice compuse în principal din aluminiu (Al), nichel (Ni) și cobalt (Co).