Dictionar

alianţă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. alliance)

1. înţelegere politică între două sau mai multe state, grupuri sociale, clase, partide politice.
2. legătură între familiile a două persoane ce se căsătoresc.
3. rudă prin ~ = afin.
 

mezalianţă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. mésalliance)

1. căsătorie cu o persoană considerată de condiţie socială inferioară.
 

afin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. affinis)

1. adj. înrudit.
2. s. m. f. rudă prin alianţă.
 

afinitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. affinité, lat. affinitas)

1. potrivire, asemănare, apropiere.
2. proprietate a substanţelor de a se combina între ele.
3. (bot.) înrudire, apropiere generică.
4. (jur.) înrudire prin alianţă.
 

agnațiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. agnation, lat. agnatio)

1. legătură de rudenie civilă în opoziție cu înrudirea naturală (cognațiune); rudenie prin alianță.
2. (dreptul roman) legătură de rudenie existentă între agnați.
 

alia

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. allier)

1. refl. a se uni printr-un tratat de alianţă.
2. a se alătura unei idei.
3. a se înrudi prin căsătorie.
4. tr. a topi împreună anumite metale (cu metaloizi), pentru un aliaj.
 

aliat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (alia)

1. adj. unit printr-o alianţă.
2. (despre metale) căruia i s-a adăugat o anumită cantitate dintr-un alt element pentru un aliaj.
3. s. m. f. persoană, organizaţie, stat care face parte dintr-o alianţă.
 

antantă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. entente)

1. denumire dată unor alianţe politico-militare dintre state imperialiste.
2. înţelegere, alianţă.