Dictionar

 
 

alogenetic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. allogénétique)

1. referitor la alogeneză.
2. care se deosebește prin natură și origine de mediul în care se află; alogen.
 

alogeneză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (alo1- + -geneză2)

1. modificare genotipică datorată influenței mediului înconjurător.
 

alogenic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. allogenic)

1. care aparține aceleiași specii, dar cu genotipuri diferite.
 

fialogen

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (gr. phiale „pocal, cupă” + gr. gennan „a naște, a crea, a produce”)

1. (botanică) tip de dezvoltare a conidiilor din dialide.
 

aborigen, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. aborigène, lat. aborigines)

1. I. referitor la locul unde se află cineva, originar din acest loc; băștinaș, autohton, indigen.
2. II. locuitor originar din țara în care locuiește.
3. (antonime) alogen, străin.
 
 

alogenetic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. allogénétique)

1. referitor la alogeneză.
2. care se deosebește prin natură și origine de mediul în care se află; alogen.
 

astatiniu

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (germ. Astatinium, fr. astatine)

1. (chimie) element chimic radioactiv din grupul halogenilor, cu numărul atomic 85 și simbolul At.
2. (var.) astatin.
 

cristalogeneză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (după fr. cristallogénie)

1. studiul condițiilor de formare a cristalelor; cristalogenie.
2. formarea cristalelor în natură.
 

cristalogenie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. cristallogénie)

1. studiul formării cristalelor; cristalogeneză.