Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. accordable)
1. care poate fi în concordanță cu altceva.
2. (despre instrumente muzicale) care poate fi acordat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. allusion, lat. allusio)
1. cuvânt, frază prin care se face o referire la o persoană, la o situaţie etc., fără a se exprima direct.
2. figură de stil constând în a exprima un lucru cu intenţia de a face să se înţeleagă altceva.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. compatible)
1. care se împacă sau care poate exista împreună cu altceva; corespunzător, potrivit.
2. (despre o funcţie, o calitate) care se poate exercita simultan cu altceva.
3. (mat.; despre un sistem de ecuaţii) care admite (aceleaşi) soluţii.
4. (inform.; despre două limbaje sau materiale) care poate schimba informaţiile fără intermediar.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. compenser, lat. compensare)
1. tr. a înlocui ceva consumat, cheltuit, prin altceva; a da un echivalent; a despăgubi.
2. a determina valoarea mijlocie sau cea mai probabilă a unui şir de măsuri, ale căror rezultate brute sunt afectate de erori accidentale.
3. (fiz.) a micşora sau a anula efectul unei acţiuni.
4. a înlătura erorile de deviaţie ale unei busole.
5. tr., refl. (med.; despre organe) a(-şi) reveni la o stare de echilibru, de funcţionare normală.
Parte de vorbire: adv.
Origine: (fr. concomitant, lat. concomitans)
1. în acelaşi timp (cu altceva); simultan.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. contigu, lat. contiguus)
1. legat, unit de ceva, care are elemente comune cu altceva.