Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. alti-, cf. lat. altus „înalt”)
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. alticole)
1. care crește în regiunea munților înalți.
2. califică vegetațiile sau taxonii aflați la altitudine.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. altier)
1. care arată un orgoliu nemăsurat şi dispreţuitor; semeţ, îngâmfat.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. altigraphe)
1. altimetru înregistrator, care indică altitudinea unui avion în zbor.
2. altimetru care înregistrează în timpul zborului înălțimile atinse de avion.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. altimétrique)
1. care ține de altimetrie; propriu altimetriei.
2. care se foloseşte în altimetrie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. altimétrie)
1. ramură a topografiei care se ocupă cu determinarea altitudinii punctelor caracteristice ale scoarţei terestre; hipsometrie.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acapnie)
1. scădere a conţinutului de bioxid de carbon din sânge (cauzată de altitudini mari).
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Akrophyten)
1. plante care cresc la altitudini (sub)alpine.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acrophobie, cf. grec. ἄκρον „vârf” + φόβος „frică”)
1. teamă patologică de înălțimi și locuri înalte; hipsofobie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acropole, gr. akropolis)
1. cetăţuie înăuntrul oraşelor antice greceşti, pe o înălţime şi adăpostind palate, temple.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acuité)
1. capacitate senzorială de a percepe excitaţii foarte slabe; agerime, ascuţime.
2. grad de înălţime pe care îl poate atinge o voce, un instrument muzical.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adverbal)
1. pe lângă, care determină un verb.
2. care este legat de verb, care depinde de verb (*acuzativul sau ergativul (în funcție de limbă) este cazul determinant adverbal imediat).
3. care se referă la relația verbului cu alți termeni ai propoziției.