Rezultate secundare (Amăgitor.):
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (amăgi + -tor)
1. (persoană) care amăgește, înșelător.
2. ispititor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. fallacieux, lat. fallaciosus)
1. care se bazează pe o minciună sau un fals; care caută să înșele, să inducă în eroare; înșelător, amăgitor.
2. (prin ext.) care nu are o bază serioasă, care este fără fundament; iluzoriu.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. illusoire, lat. illusorius)
1. inexistent; nereal; amăgitor; irealizabil; iluziv, iluzoric.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (minciună + -os)
1. (adesea substantivat) care minte; înclinat să spună minciuni; care nu se ține de cuvânt.
2. (expr.) a face sau a scoate (pe cineva) ~ = a socoti (pe nedrept), a acuza (pe cineva) că a mințit.
3. fals, neadevărat, inexact, strâmb.
4. (fig.) amăgitor, înșelător; himeric.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (decepționa + -ant)
1. care decepționează; dezamăgitor, deziluzionant.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (înșela + -ător)
1. I. care induce în eroare, care înșală; iluzoriu, deluzoriu.
2. care abuzează de buna-credință a cuiva; care amăgește, amăgitor.
3. II. persoană necinstită, care trăiește din înșelătorii; escroc, pungaș.