Dictionar

amabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aimable, lat. amabilis)

1. care este vrednic de a fi iubit.
2. care se comportă socialmente corect cu ceilalți, care dă dovadă de politețe și bunătate; prietenos, binevoitor; politicos, sociabil.
3. (antonime) neamabil, dezagreabil.
 

amabile

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (it. amabile)

1. (muzică) marchează o execuție grațioasă și plăcută.
 

amabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. amabilité, lat. amabilitas)

1. însușirea de a fi amabil; calitatea unei persoane amabile.
2. firea unei persoane vrednice de iubit.
3. atitudine, faptă, vorbă amabilă; compliment.
4. (antonime) grosolănie, răutate.
 

acetilceluloză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acétylcellulose)

1. ester acetic al celulozei, masă plastică, incoloră, mai puțin inflamabilă decât nitroceluloza.
 

acetonă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acétone)

1. derivat al cetonelor, lichid incolor, cu miros eteric, volatil, inflamabil, solvent pentru materii grase, lacuri și vopsele etc.
 

acort, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. accort)

1. plin de civilitate, politicos; simpatic, amabil.
2. (antonime) dezagreabil, inabordabil.
 

acrimonios, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acrimonieux)

1. care denotă acrimonie, acreală; caustic, mușcător, sarcastic.
2. (antonime) afabil, amabil.
 

aflogistic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aphlogistique „care arde fără flacără”)

1. care este neinflamabil.
 

amabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aimable, lat. amabilis)

1. care este vrednic de a fi iubit.
2. care se comportă socialmente corect cu ceilalți, care dă dovadă de politețe și bunătate; prietenos, binevoitor; politicos, sociabil.
3. (antonime) neamabil, dezagreabil.