Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. ambassadorial)
1. despre sau aparținând unui ambasador.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. diplomatique, lat. diplomaticus, /II, 2/ germ. Diplomatik)
1. adj. referitor la diplomaţie, de diplomat.
2. corp ~ = totalitatea ambasadorilor, miniştrilor şi reprezentanţilor străini care se află în capitala unui stat.
4. s. f. disciplină a istoriei care se ocupă cu cercetarea vechilor diplome, a cărţilor şi a altor documente oficiale.
5. diplomaţie (1).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. excellence, lat. excellentia)
1. titlu care se dă în unele ţări demnitarilor (şefi de state, ambasadori, miniştri) şi (la catolici) episcopilor.
2. înalt grad de perfecţiune; calitatea de a fi excelent.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. légat, lat. legatus)
1. (la romani) împuternicit al senatului sau al împăratului într-o provincie.
3. cardinal reprezentant al papei, care îndeplineşte funcţii asemănătoare celor încredinţate ambasadorilor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. prytanée, gr. prytaneion)
1. edificiu public în cetăţile greceşti unde se adunau pritanii pentru diverse treburi politice sau religioase şi unde erau găzduiţi invitaţii statului, ambasadorii altor state.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. proxène, gr. proxenos)
1. (ant.) magistrat grec însărcinat cu primirea oficială a ambasadorilor, a oaspeţilor cetăţilor.