Dictionar

amestecare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. amesteca)

1. acțiunea de a (se) amesteca; punere la un loc, unire a două sau mai multe elemente diferite.
 

amestecat

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT immixtus
2. FR immiscé
3. EN intermixed; mingled
4. DE gemischt
5. RU примешaнный
6. HU összekevert, keverék, elegy
 

amestecat

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (amesteca)

1. schimbare a șirului; amestecare.
 

amestecat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (amesteca)

1. compus din elemente diferite; împestrițat, pestriț, eterogen.
2. care este alcătuit din mai multe elemente.
3. adunat laolaltă; pus în legătură cu ceva; angrenat în ceva.
4. (adv.) (înv.) incestuos.
5. (antonim) neamestecat.
 

agitator, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. agitateur)

1. dispozitiv mecanic servind la amestecarea lichidelor, la activarea transmiterii de căldură.
2. dispozitiv servind la punerea în mișcare a granulelor unui material.
 

agregat 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (rus. agregat, /3/ fr. agrégat)

1. ansamblu de lucruri aflate într-o conexiune.
2. grup de mașini care lucrează în același timp ca un tot unitar.
3. material inert (pietriș, nisip etc.) care se amestecă cu cimentul la prepararea betonului, mortarului etc.
4. component elementar al structurii solului.
5. ~ mineral = concreștere de minerale în diferite formații naturale.
 

anroba

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. enrober)

1. a acoperi cu un strat protector; a îngloba.
2. a amesteca un material granular cu un liant.
 

babilonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (babilon/ic/ + -ie)

1. încurcare, amestecare a limbilor; vorbire, scriere confuză.
2. dezordine, situație confuză, haotică.
 

bitum

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bitume, lat. bitumen)

1. rocă lichidă în scoarța pământului din hidrocarburile de țiței, folosită la bitumaj și la fabricarea unor lacuri, izolanți etc.
2. (arte) culoare brună strălucitoare, obținută prin amestecarea bitumului (1) cu ulei de in și cu ceară.
 

bituma

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. bitumer)

1. a amesteca cu bitum un material granulat.
2. a face bitumajul unei șosele; a umple cu o masă bituminoasă rosturile dintre pavele.