Dictionar

Rezultate secundare (Amical,):

Amical, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. adv., III. s.n.
Origine: (fr. amical, lat. amicalis)

1. I. care arată prietenie, care mărturisește sau manifestă prietenie; prietenos.

2. II. într-un mod prietenos; amicalmente, prieteneşte.

3. III. întâlnire sportivă care se desfășoară în afara unui campionat.

4. I. (antonime) inamical, neprietenos, ostil.

5. II. (antonim) neprietenește.


Amicalmente

Parte de vorbire: adv.
Origine: (fr. amicalement)

1. într-un mod prietenesc, cu prietenie; amical.

2. (antonim) neprietenește.


After hours

Parte de vorbire: locuțiune substantivală
Origine: (engl. after hours)

1. reuniune amicală după orele de activitate cotidiană, ca prilej de a cânta muzică în ansamblu.


Amical, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. adv., III. s.n.
Origine: (fr. amical, lat. amicalis)

1. I. care arată prietenie, care mărturisește sau manifestă prietenie; prietenos.

2. II. într-un mod prietenos; amicalmente, prieteneşte.

3. III. întâlnire sportivă care se desfășoară în afara unui campionat.

4. I. (antonime) inamical, neprietenos, ostil.

5. II. (antonim) neprietenește.


Amicalmente

Parte de vorbire: adv.
Origine: (fr. amicalement)

1. într-un mod prietenesc, cu prietenie; amical.

2. (antonim) neprietenește.


Antagonic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. antagonique)

1. care se află în contradicție; antagonist.

2. care acţionează în sens invers.

3. (legat de luptă) în conflict (cu).

4. care este în opoziţie, care se află în relație de opoziție.

5. (sintagmă) contradicție ~ = componentă a procesului de dezvoltare care constă în distrugerea elementului vechi în favoarea celui nou.

6. (antonime) amical, aliat.


Caragialism

Parte de vorbire: s.
Origine: (/I.L./ Caragiale + -ism)

1. fenomenul Caragiale, ale cărui comedii, unice prin timbrul originalităţii inimitabile, ca şi proza de umor şi satiră, valorifică spiritul, ironia amicală sau muşcătoare până la sarcasm, satirizând moravuri politice şi de familie.


Concilia

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. concilier, lat. conciliare)

1. a soluţiona un diferend pe cale amicală; a pune de acord.

2. (jur.) a încerca aplanarea sau evitarea unui litigiu prin împăcarea părţilor.