Parte de vorbire: vb.
Origine: (it. afforcare)
1. a ancora o navă cu ajutorul a două ancore.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (it. ancorare)
1. intr. a imobiliza o navă, o mină cu ajutorul ancorei (1).
2. tr. a lega un sistem tehnic de un altul sau de pământ pentru mai multă stabilitate.
3. tr., refl. (fig.) a (se) fixa pe o bază solidă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. ancoraggio)
1. loc unde se ancorează.
2. ansamblu de piese pentru ancorare.
3. sistem de cabluri care fixează un stâlp, o construcţie.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (it. ancoratore)
1. dispozitiv folosit la navele cu vele pentru coborârea ancorei.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. barbotin)
1. roată dinţată care antrenează lanţul ancorelor sau şenila unor vehicule.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Bremse)
1. plan înclinat cu dispozitiv de frânare, pe care circulă vagonetele de mină.
2. (mar.) capăt de parâmă, de lanţ, care serveşte la asigurarea unei parâme, a unui lanţ ori a unei ancore.