Dictionar

anexare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (anexa)

1. acțiunea de a anexa; anexiune.
2. atașarea unui teritoriu la altul, în general mai mare.
3. (fig.) integrarea unui element nou într-un ansamblu.
4. (antonim) dezanexare.
 

dezanexare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (dezanexa)

1. acțiunea de a dezanexa; rezultatul acestei acțiuni.
2. retrocedare a teritoriilor anexate statului în drept.
3. (antonim) anexare.
 

anexionism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. annexionnisme)

1. teorie politică care pledează pentru anexarea altor teritorii; politică de anexiune.
 

anexionist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. annexionniste)

1. I. referitor la anexionism.
2. care vizează anexarea unui teritoriu, a unei țări la alta, a unei provincii la un stat; care pledează pentru anexare.
3. II. persoană care susține teoria politică a anexionismului; susținător al unei politici de anexare.
 

dezanexa

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (fr. désannexer)

1. a retroceda un teritoriu anexat.
2. a desprinde de la o putere străină un teritoriu anexat anterior și a-l restitui țării de care aparținea înainte de anexare.
 

iredentism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. irrédentisme, it. irredentismo)

1. concepție politică anexionistă și naționalistă, apărută în Italia după 1870, care revendica anumite teritorii (Istria, Dalmația) rămase sub stăpânirea austriacă.
2. orice mișcare politică naționalistă ai cărei partizani urmăresc anexarea unor teritorii unde conaționalii lor sunt în minoritate.
3. (var.) (imp.) iridentism.
 

dezanexare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (dezanexa)

1. acțiunea de a dezanexa; rezultatul acestei acțiuni.
2. retrocedare a teritoriilor anexate statului în drept.
3. (antonim) anexare.
 

Anschluss

Parte de vorbire:  nume propriu  
Etimologie: (germ. Anschluss)

1. anexarea, atașarea prin forță a unei țări la alta, prin aluzie la anexarea impusă Austriei, la Germania, de al treilea Reich în 1938.