angoasa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. angoisser)

1. a da o stare de neliniște; a neliniști (profund).

angoasă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. angoisse)

1. neliniște, tulburare cauzată de o teamă puternică fără obiect real, concret, adesea patologică.
2. (fil.) sentimentul înstrăinării omului; conștiința condiției umane de ființă muritoare.
3. (med.) stare provocată de contracția regiunii epigastrice, însoțită de mari dificultăți respiratorii și de tristețe excesivă.

angoasant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. angoissant)

1. care provoacă angoasă, îngrijorare profundă; neliniștitor.
2. (antonim) securizant.

angoasant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. angoissant)

1. care provoacă angoasă, îngrijorare profundă; neliniștitor.
2. (antonim) securizant.

angor

Parte de vorbire:  s.f. inv.  
Etimologie: (fr., lat. angor)

1. (med.) durere brutală și angoasantă; angină pectorală.
2. (expr.) ~ pectoris = anghină pectorală.

calmant, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. calmant)

1. (medicament, procedeu) care suprimă durerile; tranchilizant.
2. I. care calmează, în sens fizic sau în sens moral.
3. (med.) care atenuează iritațiile țesuturilor; care ușurează efectele bolii, durerii fizice sau excitației nervoase; analgezic, sedativ.
4. II. remediu care calmează durerea sau excitația nervoasă.
5. (antonime) agasant, angoasant, enervant, excitant, iritant.

castrație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. castration, lat. castratio)

1. operație prin care un individ, bărbat sau femeie, este privat de capacitatea de reproducere; castrare.
2. (botanică) operație analogă prin care o plantă este privată de capacitatea de a produce polen.
3. (psihanaliză) anxietate (sau complex) de ~ = angoasă legată de amenințarea imaginară a îndepărtării penisului.
4. (biol.) ~ parazitară = modificări produse de un parazit animal sau vegetal pentru a bloca aparatul reproducător al gazdei sale.
5. (var.) castrațiune.

compulsiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. compulsion)

1. tip de conduită în care individul se simte constrâns a acționa sub efectul unei forțe interne obsesionale, amenințat de angoasă, de culpabilitate; compulsie.

conversiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. conversion, lat. conversio)

1. modificare a condițiilor inițiale ale unui împrumut.
2. preschimbare a unei valori monetare într-o valoare de altă natură.
3. (rar) schimbare a naturii, a formei unui lucru.
4. modificare a unui sistem fizic sau tehnic prin transformarea unor mărimi date.
5. transformare, în urma unui proces chimic, a unei specii de molecule în alte specii de molecule.
6. (biol.) schimbare în ordine liniară a genelor; transmutație genetică.
7. reluare în ordine inversă a termenilor unei sintagme, cu sau fără schimbarea înțelesului ori funcțiilor sintactice; reversiune.
8. schimbare a clasei lexico-gramaticale, a valorii unui cuvânt; hipotaxă.
9. (log.) răsturnare a unei judecăți prin înlocuirea reciprocă a subiectului cu predicatul.
10. traducere a unui cuvânt, număr sau mesaj alfanumeric dintr-un cod sau limbaj într-altul.
11. mecanism psihic care face să apară un simptom corporal la locul unui efect refulat ce nu poate accede în conștiință fără a provoca o reacție de angoasă.