Dictionar

anorganic

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT anorganicus
2. FR anorganique
3. EN inorganic
4. DE anorganisch; mineralisch
5. RU неорraнический
6. HU szervetlen, anorganikus
 

anorganic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anorganique)

1. (despre corpuri) lipsit de însușirile materiei vii.
2. chimie ~ă = ramură a chimiei care studiază corpurile anorganice.
 

anorganician, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. anorganicien)

1. specialist în chimie anorganică.
 

anorganicitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. anorganicità)

1. însușirea a ceea ce este anorganic.
 

abiogeneză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abiogenèse)

1. (biologie) teorie care admite generația spontanee, adică apariția vieții din materie anorganică neînsuflețită; arhebioză.
2. (antonim) biogeneză.
 

abiologie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abiologie)

1. disciplină care studiază elementele anorganice, adică elementele lipsite de viață.
 

anhidridă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anhydride)

1. substanță anorganică (oxid) care, în combinație cu apa, dă un acid.
2. substanță organică rezultând prin eliminarea unei molecule de apă din două grupări carboxil.
3. ~ carbonică = bioxid de carbon; ~ acetică = lichid incolor cu miros înțepător, folosit la fabricarea coloranților, a medicamentelor etc.
 

anorganic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anorganique)

1. (despre corpuri) lipsit de însușirile materiei vii.
2. chimie ~ă = ramură a chimiei care studiază corpurile anorganice.
 

anorganician, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. anorganicien)

1. specialist în chimie anorganică.
 

anorganicitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. anorganicità)

1. însușirea a ceea ce este anorganic.