abiologie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abiologie)

1. disciplină care studiază elementele anorganice, adică elementele lipsite de viață.

anorganic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anorganique)

1. (despre corpuri) lipsit de însușirile materiei vii.
2. chimie ~ă = ramură a chimiei care studiază corpurile anorganice.

chemoautotrof, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după engl. chemoautotrophic)

1. (despre microorganisme) care obține energia necesară proceselor vitale prin oxidarea unor substanțe chimice anorganice.

chemotrof, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. chemotrophic)

1. (despre organisme) care obține energie în principal din dioxid de carbon și din alte surse anorganice, precum și din compuși organici, printr-un proces numit chimiosinteză; capabil de chemosinteză.

fizic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. physique, lat. physicus, gr. physikos)

1. adj. referitor la corpul omului și la activitatea musculară.
2. referitor la materie, material, concret.
3. referitor la fizică, la fenomenele pe care le studiază.
4. s. n. aspect exterior al (corpului) unui om.
5. s. f. știință care studiază structura și proprietățile materiei, cu formele mișcării ei și cu legile generale ale fenomenelor naturii anorganice.
6. ~ atomică = parte a fizicii care studiază proprietățile fizice ale atomilor; ~ nucleară = ramură a fizicii care studiază proprietățile nucleului atomic.

halometru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. halomètre)

1. areometru pentru determinarea concentrației în săruri anorganice solubile a substanțelor zaharate.
2. aparat folosit în halometrie.