Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. antagonique)
1. care se află în contradicție; antagonist.
2. care acţionează în sens invers.
3. (legat de luptă) în conflict (cu).
4. care este în opoziţie, care se află în relație de opoziție.
5. (sintagmă) contradicție ~ = componentă a procesului de dezvoltare care constă în distrugerea elementului vechi în favoarea celui nou.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. antagoniste, lat. antagonista, gr. antagonistes)
1. adj. antagonic.
2. adj., s. n. (substanţă, agent, muşchi) care împiedică efectele agonistului2 (II).
Parte de vorbire: vb. tr., refl.
Origine: (engl. antagonize)
1. a da un caracter antagonic, a deveni antagonic.
2. a deveni antagonist, a se regăsi într-o poziție de conflict, de opoziție.
Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. énantio-, cf. gr. enantios „opus, contrar, invers”)
1. „antagonic, opus, contra, invers”.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. énantiobiose)
1. simbioză între două, ori mai multe organisme vegetale sau animale, cu relaţii antagonice.