Dictionar

Antecedent, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. antécédent, lat. antecedens)

1. I. care precede (cel mai adesea imediat) în timp; care este anterior.

2. (vorbind de un curs de apă) care prezintă un fenomen de antecedență.

3. (despre o vale) care s-a stabilit înaintea unei deformări tectonice.

4. II. faptă, întâmplare anterioară unui fapt, unei stări actuale.

5. ~ penal = fapt penal privind trecutul unui inculpat.

6. (logică) primul termen al unei judecăţi ipotetice; tot ceea ce poate constitui premisa unei demonstraţii.

7. prima secţiune a unei unităţi melodice structurată binar.

8. (muzică) prima expunere tematică într-o lucrare elaborată prin tehnica contrapunctului.

9. (antonime) posterior, subsecvent, ulterior.


Antecedenţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. antécédence)

1. faptul de a fi antecedent; anterioritate.

2. fenomen prin care un curs de apă îşi menţine traseul, preexistent deformărilor tectonice.


Anamneză

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anamnèse, gr. anamnesis)

1. (la Platon) explicare a cunoaşterii prin reamintirea ideilor pe care sufletul le-ar fi contemplat într-o existenţă anterioară.

2. rugăciune care se face în timpul unei mise la catolici.

3. totalitatea antecedentelor unei boli, obţinute de medic prin interogarea bolnavului.


Antecedent, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.n.
Origine: (fr. antécédent, lat. antecedens)

1. I. care precede (cel mai adesea imediat) în timp; care este anterior.

2. (vorbind de un curs de apă) care prezintă un fenomen de antecedență.

3. (despre o vale) care s-a stabilit înaintea unei deformări tectonice.

4. II. faptă, întâmplare anterioară unui fapt, unei stări actuale.

5. ~ penal = fapt penal privind trecutul unui inculpat.

6. (logică) primul termen al unei judecăţi ipotetice; tot ceea ce poate constitui premisa unei demonstraţii.

7. prima secţiune a unei unităţi melodice structurată binar.

8. (muzică) prima expunere tematică într-o lucrare elaborată prin tehnica contrapunctului.

9. (antonime) posterior, subsecvent, ulterior.


Antecedenţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. antécédence)

1. faptul de a fi antecedent; anterioritate.

2. fenomen prin care un curs de apă îşi menţine traseul, preexistent deformărilor tectonice.


Cauzalist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. causaliste)

1. I. referitor la cauzalism, doctrină conform căreia știința caută cauze și nu doar antecedente.

2. se spune despre o persoană care susține cauzalismul.

3. II. adept al cauzalismului, persoană pentru care cea mai importantă relație în analiza fenomenelor este cea de cauză și efect.


Cazier

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. casier)

1. mobilă compartimentată unde se păstrează acte, dosare etc.

2. ~ judiciar = fişă de evidenţă cu datele privind antecedentele penale ale unei persoane.

3. (poligr.) dulăpior în care se păstrează litere.


Implicaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. implication, lat. implicatio)

1. idee, fapt care este o consecință imediată a altui fapt sau căruia îi urmează implicit.

2. stare a cuiva implicat într-o afacere, într-un proces.

3. (log.) enunț în care adevărul sau falsul antecedentului atrage după sine adevărul sau falsul consecventului și invers.

4. (mat.) relație logică între două proprietăți astfel exactitatea celei dintâi atrage exactitatea celei de-a doua.

5. (lingv.) caracteristică modală care exprimă faptul un anume proces este implicat în enunțul verbului.