directiv, -ă
Parte de vorbire: adj.
Etimologie: (fr. directif)
Etimologie: (fr. directif)
1. care dirijează o activitate sau un sector de activitate.
2. referitor la o anumită direcție; direcțional.
3. (despre antene) care emite într-o singură direcție; direcțional.
4. (tehn.) care are direcție fixă.
5. (despre forme verbale) care poate provoca o acțiune sau o reacție auditorului, către care este orientată comunicarea.