Parte de vorbire: s.
Origine: (anticipa)
1. faptul de a anticipa; anticipaţie.
2. (lingv.) pronunţare anticipată a unui sunet din silaba următoare.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (engl. anticipant)
1. care anticipează; caracterizat prin anticipare; anticipator.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. anticipation, lat. anticipatio)
1. acțiunea de a anticipa; anticipare.
2. acțiunea de a face sau de a proiecta ceva înainte de o anumită dată (fixată).
3. prognoza unei fapte, acțiuni etc. din viitor, pe baza datelor furnizate de prezent.
4. cu ~ = înainte de termenul stabilit.
5. literatură de ~ = literatură a cărei acțiune se petrece în lumea viitorului.
6. (muz.) sunet care apare înaintea acordului căruia îi aparține.
7. (var.) (înv.) anticipațiune.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. predictor)
1. probă psihologică cu valoare de anticipare a reuşitei în activitatea ulterioară.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. prédiction, lat. praedictio)
1. operaţie raţională de anticipare a unui eveniment sau fenomen; previziune.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. prévision, lat. praevisio)
1. prevedere, anticipare a evoluţiei evenimentelor ce urmează să se producă, folosind analiza ştiinţifică sau judecând în baza unei experienţe de viaţă; prognoză.
2. enunţare a unei judecăţi, a unei teorii care se bazează pe previziune.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. prokatalepsis, anticipare)
1. figură de stil, constând în dislocarea şi anticiparea unui membru al propoziţiei subordonate, îndeosebi a subiectului, şi introducerea lui în propoziţia regentă, ca obiect direct sau indirect al acesteia.