Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. antonomase)
1. figură retorică constând în folosirea unui nume comun în locul unuia propriu şi invers; antonomasie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. annomination)
1. figură de stil, constând în repetarea unui nume propriu, de obicei de persoană, prin apelativul din care provine prin antonomază.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (lat., gr., it. antonomasia)
1. (retorică) figură de stil prin care un substantiv comun sau o perifrază desemnează un substantiv propriu (ex. „Oratorul roman” pentru a-l desemna pe Cicero); antonomază.
2. (retorică) invers, figură de stil prin care un substantiv propriu este folosit ca substantiv comun (ex. „este un Nero” pentru a spune că este un tiran); antonomază.