Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anthropologie)
1. ştiinţă care studiază originea şi evoluţia omului, în strânsă corelaţie cu condiţiile naturale; antropobiologie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. paléoanthropologie)
1. parte a antropologiei care studiază omul preistoric.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. anthropobiologie)
1. ramură a biologiei care studiază specia umană și maimuțele antropoide; antropologie biologică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anthropogenèse)
1. ramură a antropologiei care studiază originea, evoluţia şi dezvoltarea speciei umane; antropogenie.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. anthropologue)
1. specialist în antropologie; (înv.) antropologist.
2. specialist care studiază omul după metodele antropologiei.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. anthropologique)
2. şcoală ~ă = a) şcoală întemeiată de Lombroso, care concepea infracţiunea ca un produs al factorilor biologici, iar pe infractor ca un tip înnăscut de „om criminal”; b) orientare sociologică care susţine în mod eronat că viaţa socială a popoarelor este determinată de caracteristicile anatomo-fiziologice ale rasei.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anthropométrie)
1. metodă de cercetare în antropologie constând în măsurarea diferitelor părţi ale corpului uman; somatometrie.
2. metodă de identificare a criminalilor pe baza descrierii corpului uman (dimensiuni, formă, amprente digitale).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. crâniologie)
1. parte a antropologiei care studiază forma şi dimensiunile craniului.