anunț

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (cf. fr. annonce)

1. înștiințare, aviz prin care ceva este făcut cunoscut publicului, verbal sau în scris.
2. text, publicație care anunță ceva.
3. comunicat publicitar într-un organ de presă.
4. (la jocul de cărți) declarație de intenție.
5. (radio, TV) text care precede un program și servește drept titlu sau rezumat al acestuia.

anunța

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. annoncer, lat. annuntiare)

1. a aduce la cunoștință.
2. a vesti sosirea cuiva sau un eveniment.

anunțare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (anunța)

1. acțiunea de a anunța și rezultatul ei; aducere la cunoștință, încunoștințare, înștiințare.

anunțat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (anunța)

1. adus la cunoștință; care este făcut public, comunicat.
2. prevăzut, cunoscut dinainte.
3. (antonim) neanunțat.

anunțător, -oare

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (anunța + -[ă]tor)

1. I. care anunță, aduce un mesaj; care vestește sau prevestește ceva.
2. II. persoană care anunță, vestește sau prevestește ceva; mesager.

aerian, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aérien)

1. aflat în aer sau care conține aer.
2. produs în aer.
3. referitor la aviație.
4. linie ~ă = traseu aeronautic; alarmă ~ă = alarmă prin care se anunță un atac aerian.
5. (fig.) diafan, transparent; vaporos.
6. (fam.) distrat, visător.

afiș

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. affiche)

1. înștiințare publică, tipărită, care se fixează sau se distribuie în anumite locuri.
2. cap de ~ = primul nume de pe afișul care anunță un spectacol; actor celebru.
3. gen de artă grafică cu funcție mobilizatoare, de informare, de reclamă.

afișier (1)

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. affichier)

1. loc (special amenajat) unde se fixează diferite anunțuri; loc pentru afișaj; avizier.

alarmă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. alarme)

1. anunțare a unui pericol iminent care necesită măsuri urgente.
2. semnal, chemare pentru a lua armele.
3. (fig.) neliniște, teamă; alertă.

amplu, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. ample, lat. amplus)

1. larg, întins, vast, dezvoltat; cu amănunte multe.

analiză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. analyse, gr. analysis)

1. metodă științifică de cercetare a realității, bazată pe descompunerea proceselor, a obiectelor studiate în părțile lor constitutive.
2. examinare amănunțită a unei probleme, opere literare, a unui text.
3. în ultimă ~ = în concluzie, ca încheiere.
4. ~ matematică = ramură a matematicii care studiază funcțiile, limitele, derivatele și aplicațiile lor.
5. descompunere a unei substanțe, pentru a-i stabili compoziția chimică.
6. ~ corticală = funcție a cortexului prin care se desprind însușirile generale și cele specifice ale obiectelor și fenomenelor.