apareiaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. appareillage)

1. mod de dispunere a pietrelor, cărămizilor unei zidării aparente.
2. desen ornamental care imită elementele unei astfel de zidării.

aparent, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. adv.  
Etimologie: (fr. apparent, lat. apparens)

1. I. care nu este așa cum pare; nereal, imaginar; fals.
2. evident, vizibil, perceptibil la vedere sau auz; (antonim) ascuns.
3. (antonim) inaparent.
4. II. în aparență.

aparență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apparence, lat. apparentia)

1. înfățișare, manifestare exterioară evidentă, uneori înșelătoare.
2. în ~ = la prima vedere.

apareunie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apareunie)

1. incapacitate a copulației, datorită unei malformații a organelor genitale feminine.

derapare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (derapa)

1. acțiunea de a derapa și rezultatul ei; derapaj.
2. alunecare a roților unui autovehicul într-o direcție înclinată față de direcția normală de mers.
3. deplasare laterală a unui avion în timpul aterizării sau al unui viraj cu înclinare laterală prea mică.
4. deplasare a ancorei pe fundul apei datorită vântului, valurilor etc. care acționează asupra navei.
5. (figurat) faptul de a se abate de la o normă.
6. (figurat) schimbare neașteptată și necontrolată.

drapare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (drapa)

1. acțiunea de a drapa, de a acoperi cu o draperie; drapaj, drapat.
2. împodobire a unei ferestre, a unei uși etc. cu o draperie, cu steaguri etc.
3. acoperire a unui perete, a unei mobile etc. cu stofă aranjată în cute.
4. aranjare în cute dispuse în mod artistic a unui obiect de îmbrăcăminte.
5. îmbrăcare cu un veșmânt larg care cade în falduri.

abdominalgie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abdominalgie)

1. (med.) durere care apare între piept și regiunea pelviană; durere abdominală.

aberație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: ( fr. aberration, lat. aberratio)

1. abatere de la normal sau corect; (prin ext.) idee, noțiune, comportament; aberanță; absurditate.
2. (biol.) abatere de la tipul normal al speciei.
3. (bot.) abatere importantă față de tip; formă rezultată pe cale de mutație.
4. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic.
5. ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei.
6. ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor.
7. unghi format de direcția adevărată și de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ.
8. (var.) (înv.) aberațiune.
9. (antonim) normalitate.

acaparant, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (acapara + -ant)

1. (persoană) care acaparează; acaparator.
2. (persoană) care ia sau păstrează pentru sine o cantitate considerabilă de alimente, bunuri et cetera; acaparator.
3. (persoană) care ia sau păstrează pentru sine lucruri care nu-i aparțin de drept; acaparator.

acaparator, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (după fr. accapareur)

1. (persoană) care acaparează; acaparant.
2. (persoană) care ia sau păstrează pentru sine o cantitate considerabilă de alimente, bunuri et cetera; acaparant.
3. (persoană) care ia sau păstrează pentru sine lucruri care nu-i aparțin de drept; acaparant.

acaul, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acaule, lat. acaulis)

1. (bot.) fără tulpină.
2. cu tulpina foarte scurtă sau neaparentă.

aciclic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acyclique)

1. care nu are caracter ciclic; care nu are ciclu; care apare la intervale neregulate; aperiodic.
2. (despre flori) cu elemente dispuse în spirală; spiralat.
3. (botanică) care nu este așezat în formă de verticil; neverticilat.
4. (despre substanțe organice) care nu conține nici un ciclu de atomi în molecula sa.
5. (antonim) ciclic.