OK
X
aparţine
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (după fr. appartenir)
1.
a
ţine
de
cineva
sau
de
ceva;
a
fi
proprietatea
cuiva;
a
face
parte
(din).
apartinic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (după rus. беспартийный)
1.
care
nu
este
membru
al
niciunui
partid
politic;
fără
de
partid;
nepartinic.
2.
care
nu
este
susținut
sau
controlat
de
un
partid
politic.
3.
(antonime)
partinic,
partidic.
aalenian, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.n.
Etimologie: (fr. aalénien)
1.
I.
din
primul
etaj
al
jurasicului
mediu
(sau
ultimul
al
jurasicului
inferior).
2.
care
aparține
aalenianului,
specific
aalenianului;
care
se
referă
la
această
perioadă.
3.
II.
primul
etaj
al
jurasicului
mediu
sau
ultimul
etaj
al
jurasicului
inferior.
abaţial, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. abbatial, lat. abbatialis)
1.
care
aparține
unei
abații,
de
abație.
2.
care
constituie
un
element
al
unei
abaţii.
3.
biserică
~ă
=
biserica
principală
a
unei
abații.
4.
oraș
~
=
oraș
construit
în
jurul
unei
abații
celebre.
abbevilian, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.n.
Etimologie: (fr. abbevillien)
1.
(din)
subetajul
mijlociu
al
paleoliticului
inferior;
chelean.
2.
I.
legat
de
localitatea
franceză
Abbeville.
3.
(preist.)
califică
un
tip
de
cultură
aparținând
paleoliticului
inferior,
descoperită
în
depozitele
cuaternare
de
la
Abbeville;
care
este
specific
abbevilianului;
care
se
referă
la
această
perioadă.
4.
(geol.)
care
se
referă
la
perioada
preistorică
a
paleoliticului
inferior,
caracterizată
prin
utilizarea
fragmentelor
grele
de
silex
tăiate
grosier
pe
ambele
părți.
5.
II.
(geol.)
perioadă
preistorică
a
paleoliticului
inferior,
caracterizată
prin
utilizarea
fragmentelor
grele
de
silex
tăiate
grosier
pe
ambele
părți.
abdominal, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. abdominal)
1.
care
se
referă
la
abdomen,
care
aparține
abdomenului;
ventral.
2.
cavitate
~ă
=
cavitate
cuprinsă
între
pereții
abdomenului;
cavitatea
abdomenului.
absolutiza
Parte de vorbire:
vb. tr.
Etimologie: (fr. absolutiser)
1.
a
atribui
unui
fapt,
unei
idei
o
valoare
absolută.
2.
a
considera,
în
mod
greșit,
o
latură
a
unui
lucru
ca
o
entitate
de
sine
stătătoare,
rupând-o
de
complexul
căreia
îi
aparține.
academist, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (fr. académiste)
1.
I.
referitor
la
academism,
care
aparține
academismului.
2.
II.
(rar)
membru
sau
elev
al
unei
academii.